sâmbătă, 26 august 2017

Spre capatul lumii si inapoi - partea VII

Razboi si pace la Narvik
Continuam lungul drum al sudului, prin locuri despre care nici nu-ti poti imagina ca ar fi vazut atatea bombe suierand pe deasupra lor.
 Se construieste intr-un ritm intensiv, astfel ca poate chiar la anul cei care vor trece pe aici nu vor mai fi nevoiti sa ocoleasca 50-100 de kilometri pentru a ajunge pe partea cealalta a fiordului ori sa ia barca pentru a traversa pe o insula. 
Si, la un moment dat, destul de plouati, ajungem in Narvik, orasul care se pregatea sa gazduiasca sfarsitul primei etape din Turul Arctic al Norvegiei, cu regretul ca suntem cu vreo cateva saptamani mai devreme decat mi-as fi dorit pentru a asista la sarbatoarea locala a ciclismului.
Ne indreptam spre Muzeul Razboiului, insotiti de parfumul tufelor de liliac ce strajuiesc aleea, inflorite in a doua jumatate a lunii iulie.  Daca liliacul e inflorit in iulie, ma intreb cand canta privighetoarea. Or avea privighetori? De-a lungul drumului, urmasem linia frontului, marcata din loc in loc de monumente ce amintesc de luptele duse in apropiere. 
Contrar perceptiei generale ca Norvegia s-ar fi predat repede nemtilor in al Doilea Razboi Mondial (lucru valabil pentru sud), zona de nord a cunoscut ceva lupte. O tara linistita, pentru care inarmarea nu reprezentase pana atunci o prioritate si care nu credea in razboi, incercand sa-si pastreze neutralitatea, continua sa-si inchipuie cu naivitate ca va fi ocolita de bataliile care zguduiau Europa. Dar pozitia strategica de culoar de alimentare a Rusiei cu provizii si munitie, precum si resursele importante de fier au facut trupele britanice si franceze sa tina cu dintii de aceasta regiune pentru o vreme.  Ulterior, cand Germania a invadat Franta, ele s-au retras si norvegienii, ramasi singuri si aproape dezarmati, au fost nevoiti sa capituleze. Cam asta ar fi istoria pe scurt.
Muzeul Razboiului din Narvik incepe cu atacul german din 1940 asupra Narvikului si continua cu cei 5 ani de razboi care au urmat, spunand o poveste dramatica, a bataliei pentru Narvik si a consecintelor sale. O uriasa imagine in relief, animata, descrie miscarile strategice care au dus la cucerirea orasului si transformarea sa in port pentru submarinele nemtesti. 
Pe langa obiecte personale ale soldatilor si prizonierilor, arme, echipamente, o bucata din carcasa lui Tirpitz (cam 75 de cm grosime), panouri interactive, proiectii cu viata prizonierilor din lagar sau inregistrari ale supravietuitorilor, contine exponate care au marcat istoria razboiului, cum ar fi Enigma - al carei cod a fost descifrat de Benedict Cumberbatch in The Imitation Game :)
sau o torpila de genul celor care au distrus cele doua nave de coasta norvegiene, Norge si Eidsvoll, ramase sa apere orasul dupa retragerea Aliatilor. Construite inainte de 1905, erau deja, la vremea respectiva, depasite ca tehnologie, incapabile sa asigure o aparare reala. 
Se pot asculta marturii ale celor implicati in razboi, de ambele parti, muzeul oferind o perspectiva nuantata si ridicand intrebari ce te indeamna sa reflectezi asupra drepturilor omului si asupra conflictelor, din orice timp si loc, incercand sa creeze o deschidere spre dialog, spre rezolvarea pasnica a situatiilor tensionate. Unele exponate, pierzandu-si valoarea functionala, au capatat una simbolica.
Viziunea asupra razboiului este una nuantata si transparenta. Revizitand perioada razboiului, nu se face un secret din faptul ca norvegienii au fost o natiune favorizata, deoarece Hitler ii considera arieni puri,  nici din beneficiile pe care le-a adus ocupatia germana tarii. Nemtii nu au venit in Norvegia ca niste jefuitori, tara a castigat bani buni din vanzarea de fier si, in timp ce alte parti ale Europei sufereau de foamete si saracie, a prosperat economic. Nu norvegienii, ci prizonierii de razboi (in special sarbi) munceau in lagarele germane din zona. Insa a existat si o miscare de Rezistenta, care se ocupa in special cu sabotarea vaselor germane ce transportau apa grea. Dupa razboi, in momentul cand fiecare stat si-a reglat conturile cu colaborationistii, Norvegia a avut o abordare total discriminatorie: barbatii care au colaborat cu regimul fascist nu au fost pedepsiti, pentru ca asa erau vremurile, pentru ca oamenii trebuie sa supravietuiasca intr-un fel, pentru ca... In schimb femeile care s-au casatorit cu nemti ori au avut copii cu ei au fost fie expulzate in Germania, fie au facut ani grei de inchisoare ca tradatoare de tara. Pentru ca...

Mai mult decat o expozitie propriu-zisa, muzeul isi propune si reuseste sa fie o experienta, sa zguduie un pic constiinta, sa reaminteasca resorturile ce imping omenirea spre acte de violenta. Unele proiectii, Ragnarok si Dreams of Leaving, amintind de pericolul unui posibil razboi atomic, creeaza o atmosfera apasatoare, sufocanta. Labirintul este o experienta la fel de claustrofobica, ce-ti pune un nod in gat. Intri intr-un container intunecat si simti aproape fizic senzatiile pe care trebuie sa le fi trait prizonierii care luni intregi nu au putut vedea lumina zilei. Intr-o incapere alaturata, exista un perete plin cu marturii scrise de mana de participantii la diferite razboaie. Una dintre ele, de exemplu, este aceea a unei americance care la 19 ani a intrat in armata pentru a-si disciplina trupul si mintea, pentru a-si forja caracterul, fara sa-si imagineze ca va ajunge sa fie implicata in razboi. La cateva luni de la inrolare, cand nu invatase inca bine sa traga cu arma, a fost trimisa in Irak, unde a fost luata prizoniera fara sa fi tras un singur foc. Ulterior a fost eliberata si, la intoarcerea in tara, a fost primita ca o eroina nationala. Cand le-a marturisit celor din jur adevarul, si anume ca a nu a participat deloc la razboi si nu a ucis pe nimeni, oamenii au privit-o ca pe o impostoare care ar fi incercat sa-i insele dandu-se erou de razboi...
Muzeul din Narvik este, in aceeasi masura, unul al razboiului si al pacii. Concentrandu-se asupra Bataliei pentru Narvik si a celor cinci ani care au urmat, incearca sa provoace la dialog, la cautarea de solutii pasnice ale conflictelor, sa trezeasca constiinte, aduce in discutie drepturile omului si invita la meditatie concluzionand ca nici un razboi nu are invinsi si invingatori transanti, ca fiecare dintre partile implicate are mult mai mult de pierdut decat de castigat dintr-un conflict armat. Ofera marturii cu impact emotional puternic, plaseaza exponatele intr-un context ce recreeaza atmosfera vremii, informeaza, povoaca, chestioneaza moralitatea si resorturile razboiului, reprezinta o experienta cu atat mai atasanta cu cat intreaga omenire traieste acum vremuri... interesante.
Il parasim incercand sa indepartam gandurile legate de norii razboiului, dar nici vremea nu ne este de prea mult ajutor.
Asa ca ne pornim spre coasta, in cautarea soarelui. Spoiler din episodul urmator: nu prea o sa-l gasim inca :).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.