sâmbătă, 1 iulie 2017

O samanta de rodie care creste...


Aris Fioretos - Mary 

Pentru ca trebuia, din multimea de carti aparute la targ, sa onorez intr-un fel si prezenta tarii invitate si cum thriller-ele nordice nu ma atrag, am ales din oferta editoriala o singura carte a unui autor suedez. Si cred ca am ales bine, chiar daca este vorba despre un suedez de a doua generatie, nascut dintr-un tata grec si o mama austriaca. Apartenenta paterna i-a permis sa aiba o privire atenta asupra miscarilor studentesti ce au rascolit Grecia in ultimul sfert al secolului trecut si i-au inspirat cartea asta. 
Povestea incepe intr-o zi din 1973 cand Maria/Mary, o studenta in ultimul an la arhitectura, urmeaza sa-i marturiseasca iubitului sau ca este insarcinata. Prinsa in mijlocul unei manifestatii reprimate, ajunge la inchisoare, apoi si mai departe... Romanul se transforma intr-un monolog prin care autorul, transpunandu-se in mintea si in vocea personajului feminin, creeaza o eroina lucida si sensibila, puternica si fragila, ce se ascunde de brutalitate si tortura, de batai si violenta in propriile-i ganduri: 
"Stiu ca existenta mea de-acum e facuta din sudoare si calus, dar eu sunt formata de asemenea din greata care vine si trece si din foamea care s-a retras in maruntaie, din oamenii din celelalte celule si din Dimos, care nu stie ce mi s-a intamplat, si mai sunt facuta dintr-un frate vitreg alcatuit din flori si lacrimi, pe care nu l-am mai vazut de peste sapte ani, sunt facuta dintr-o lucrare de diploma despre locuintele multifamiliale  in mediul urban, despre care ma intreb daca va fi vreodata terminata, si sunt formata din viitorul din mine, care curand va fi mare cam cat o boaba de maces. Sunt facuta dintr-o prietena care ar topai de bucurie daca ar sti ca sunt gravida si pe urma m-ar mustra ca am putut fi atat de incredibil de neatenta; cum cred eu ca va mai merge cu independenta? Sunt facuta chiar dintr-o mama, pe care adesea am dorit-o altfel si care totdeauna se afla departe de lume si e mai rabdatoare decat oricine." 
Pentru Mary, care uraste semnele de exclamatie, fiindca miros a tigari si parfum, mirosul unui tata violent si mai mult absent, celula devine locul semnelor de intrebare, asa cum capitolele cartii sunt ele insele intrebari. Nu mai stie cand si daca va fi eliberata, unde urmeaza sa o escorteze temnicerii, ce s-a intamplat cu iubitul sau, pe care tine sa-l protejeze cu orice pret, ce se va intampla cu copilul nenascut, cum sa-l fereasca de lovituri. Nu mai stie cate zile au trecut, dar stie ca trebuie sa reziste, sa se detaseze de propriul corp in amintiri. Gandurile curg lin, cu tandrete si sensibilitate, revarsandu-se peste o lume in care produsele de igiena cotidiana devin un lux iar invitatiile la ceai si prajiturile sunt eufemisme ce incearca sa indulceasca, macar prin limbaj, brutalitatea detentiei. 
Mi-a adus de multe ori aminte de cartea lui Tahar Ben Jelloun Aceasta orbitoare absenta a luminii, prin ritualurile create in acele momente in care supravietuirea devine atat de importanta.  Insa nu sunt deloc de neglijat perspectiva feminina a supravietuirii, pe care autorul o exprima minunat si  recuperarea biografiei, a ceea ce se intamplase inainte, parca intr-o alta viata. Chiar daca este localizata in timp (in spatiu mai mult prin toponimie si onomastica, nefiind insa niciodata vorba propriu-zis de un anume oras, ce ar putea fi Atena), teroarea are pretutindeni acelasi chip. Nu trebuie sa ne-o inchipuim ca pe ceva abstract, indepartat, care noua nu ni se poate intampla. Unii dintre noi, din ce in ce mai putini ramasi sa depuna marturie, au trait-o, altii au cunoscut-o prin intermediul parintilor sau bunicilor. Dar chiar daca generatiilor mai tinere le poate parea imposibila, "pentru ca noi nu repetam greselile parintilor nostri", cum ar spune, este una din acele carti ce ne infatiseaza nenumaratele chipuri pe care le pot lua abuzul si persecutiile. Literar vorbind, este frumoasa intr-un mod ciudat, printr-un amestec de poezie in miezul raului si al durerii, un contrast ce face ca intr-un roman atat de sufocant si claustrofobic sa infloreasca o speranta data de gesturile marunte. Fara sa dramatizeze excesiv, pastrand o luciditate rece, ii da prozei, prin alternanta planurilor, un ritm constant, echilibrat, ce pastreaza si nota lirica, si tensiunea narativa.

Un comentariu:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.