Karma pozitiva

David Safier - Buddha, Casanova si cu mine (o karma cu peripetii) 

Ca sa scap mai scap din cand in cand din menghina exorcizarii cartii precedente, ma distram in paralel cu aceasta prostioara in fata careia n-am putut sa rezist in librarie, desi stiam ca nu e chiar genul meu de lectura. De vina au fost prima coperta (adorabila, deh, am si eu slabiciuni, cu patru picioare de obicei!) si promisiunea unei carti hazlii de pe ultima. 

Cand am inceput sa o citesc, convingerea mea ca autorul este o autoare de literatura chick-lit a devenit din ce in ce mai pregnanta. Si nu a fost inlaturata nici de multumirile de final "le sunt profund recunoscatoare...". Wikipedia mi-a spus insa ca David Safier e un domn, un autor de succes de carti umoristice (una s-a vandut in doua milioane de exemplare si a generat un film, dupa toate aparentele mediocru) si scenarist de comedie pentru televiziunea germana. Insa imi mentin afirmatia ca scrie exact ca doamnele care vor sa para funny smart (pentru multi si par, din moment ce au atata succes)  si nu numai pentru ca romanul este scris din perspectiva unui personaj feminin. 

Incepe promitator: "Ziua in care am murit n-a fost tocmai distractiva. Nu doar din cauza mortii mele. Asta a prins de-abia locul al saselea in clasamentul celor mai proaste momente ale zilei."

Cea care vorbeste este Kim Lange, moderatoarea talk show-ului politic cu cea mai mare audienta din Germania, o femeie cu o cariera de invidiat si o familie la fel, pe care insa o neglijeaza, pentru ca ambitiile sale profesionale nu prea lasa loc de viata personala. Stiti genul de personaj. In ziua cand fiica sa implinea cinci ani, a trebuit sa plece la decernarea unui premiu pentru televiziune. Momentul ce ar fi urmat sa fie unul de glorie, de incununare a carierei, se transforma intr-un dezastru ce culmineaza cu o chiuveta ce-i cade in cap de pe o statie spatiala. In paranteza fie spus, nu ma pricep eu la amenajarile interioare ale statiilor spatiale, dar ceva imi spune ca pe-acolo este exclusa prezenta unei chiuvete... Sa zicem insa ca intra in sirul de intamplari incredibile de care are  parte personajul.
Kim moare si abia acum incep belelele. Este obligata sa parcurga lantul trofic de jos, de la furnica (de ce nu rama sau euglena, daca tot isi pastreaza constiinta nealterata?), in incercarea de a reveni alaturi de familie. "Drumul se descopera mergand" si pofta vine mancand si tot asa, ca intr-un joc RPG, personajul se vede obligat sa adune puncte de karma pozitiva si sa o evite pe cea negativa, pentru a evolua, intr-o istorie ce devine atat de previzibila. Casanova, care isi facuse aparitia in viata lui Kim inca de dinainte de moartea ei, ca o nota de subsol, se transforma in partenerul sau de evolutie morala si moralizatoare: impreuna invata de la furnici sacrificiul, de la porcusorii de Guineea dragostea materna si fraterna si apoi, tot asa, drumurile lor se intalnesc si se despart de cateva ori. 

Totul este extrem de superficial, de light, intr-o incercare de proza alerta si usurica, al carei scop este sa binedispuna, sa "fure" ochii cititorului  inainte de a-i observa carentele. Dar eu, cum nu prea am gustat genul de umor practicat, atat de evident, lipsit de nuante si subtilitati, am avut ragazul sa le vad. Mai intai inconsistenta personajelor si inconsecventa lor (acest Casanova venit din secolul XVIII nu cunoaste masinile si telefonul, desi se presupune ca in reincarnarile lui succesive a tot avut ocazia sa le vada, insa pare sa stie, de exemplu, ce sunt "subalternii" si ce e "karma"). Apoi o istorie ce porneste de la premise ce se puteau exploata ceva mai nuantat, chiar si asa, in registrul usurel al New Age-ului de factura budhista, dar ramane previzibila si stearsa, ca sa nu mai zic de finalul fortat. Si, nu in ultimul rand, lucrul de care m-am poticnit cel mai tare, absenta inzestrarii literare. Pare mai degraba a o schita a unui scenariu de comedie romantica, dar tot ar mai fi de lucrat la ea, chiar si ca o prima varianta, pentru ca personajele sa capete individualitate si sa devina oarecum simpatice. Rareori a reusit sa imi smulga un suras, desi suspectez ca densitatea dorita de poante era mult mai mare, cat despre curiozitatea de a afla ce se intampla mai departe, ea a murit cam prin momentul cand Kim a ajuns vaca, adica pe la jumatate. Situatiile aparent fara iesire se rezolva dintr-o intorsatura de condei, in cateva randuri, total lipsit de imaginatie. Nu mi-a placut, dar mi-a inspirat o karma negativa si o tendinta de agresivitate ce ma ajuta sa ma intorc cu forte proaspete la exorcismele eroului lui Radu Gavan. Daca aveti afinitati cu chick-lit-urile si se intampla sa va pice cartea in mana (nu de pe o statie spatiala, desi ar fi mai plauzibil sa cada o carte decat o chiuveta) ati putea incerca sa o cititi, e cam prin zona aia ca feeling, doar ca muuult mai rarefiata ca idei, grad de simpatie al personajelor, cu multe faze care se vor amuzante si sfarsesc in repetitivitate si banalitate.