luni, 7 decembrie 2015

Doua surori


A Tale of Two Sisters (2003)

Cred ca mi-am zapacit prietenii spunandu-le, de fiecare data cand vine vorba de filme horror, sa nu se mai uite la toate porcariile americane, multe dintre ele remake-uri ce pierd orice fior, sa mearga la originalul japonez sau corean, pentru ca  ca scoala asiatica este cea mai buna in domeniu. Ei stiu cum se face: cu rabdare, cu o constructie atenta, cu secvente in masura sa acumuleze teroarea psihologica, nu cu tone de efecte, litri de vopsea rosie si urlete ce starnesc cel mult rasul.
In cazul de fata, remake-ul se numeste The Uninvited si este o copie mediocra (trailerul mi-a dat suficiente indicii) a originalului corean, A Tale of Two Sisters. Adica asa cum stiu americanii sa strice toate horror-urile bune (The Ring, Dark Water... ironia sortii! trebuie sa le scriu si titlurile in engleza, ca-i mai usor de inteles) si sa insiste in incapatanarea lor ce rateaza aproape de fiecare data esenta filmului horror, in neintelegerea ca un remake, ca sa functioneze, are nevoie sa adaugi ceva originalului, nu sa-i iei, le-a iesit din plin si de data asta: au transformat o capodopera a genului horror intr-o maculatura vizuala buna de digerat cu popcorns.
Dar aici este vorba de un film, nu de un surogat marca Hollywood. Soo-Mi si Soo-Yeoun sunt doua surori care, in primele secvente, par sa revina acasa dintr-o institutie pentru boli mintale. Sunt intampinate de mama lor vitrega si de un tata apatic si indiferent. Intuim ca suferinta fetelor are de-a face cu moartea mamei lor si intram incet in rutina acestei familii in care sora cea mare pare sa incerce sa o protejeze pe cea mica in fata presupusei violente la care e supusa de mama vitrega. Este nevoie de putina rabdare ca sa patrundeti in inima unui film destul de lent, construit din multe taceri si priviri, zgomote neprevazute ce te duc cu gandul la cliseul casei bantuite, unghere in penumbra din care incep sa se strecoare umbre amenintatoare, sa gasiti noima unor schimburi de replici ce par in aparenta lipsite de sens. Dar credeti-ma, merita, va va fi din plin recompensata! E un film pe care, dupa prima vizionare, parca ai vrea sa-l mai vezi o data, sa  pui cap la cap secventele prin lumina a ceea ce ai aflat la final.
Prima jumatate se dezvolta lent, descurajant pentru cei obisnuiti cu dinamismul peliculelor horror in care totul se intampla acum, imediat. Dar nu stii unde duce. Si nu vei intui deloc pana cand nu ne apropiem de finalul tulburator ce schimba toate datele. Dar mie mi-a placut si atmosfera atent construita, din contrastul scenelor luminoase de exterior si intunericul amenintator din casa, tensiunea care se adauga in fiecare cadru, din umbre si sunete, inclusiv prin coloana sonora.
Si mi-a placut in special faptul ca nu am banuit deloc incotro se indrepta. Nu era vorba nici de casa bantuita, nici de thriler-ul clasic in care un membru al familiei o ia razna, desi cam toate personajele par sa aiba o predispozitie in sensul asta, sa se comporte ciudat, inclusiv invitatii la masa ai familiei. Orice anticipare se face tandari in ultima treime. Desi m-am bucurat de fiecare moment al lui, finalul l-a facut cu adevarat un film "wow", unul pe care a trebuit sa-l reconstruiesc mental cand s-a terminat, sa inteleg in ce moment se petrece fiecare dintre secvente, care este ordinea lor logica si cauzala. Nelipsita femeie-fantoma cu parul pe fata din productiile orientale de gen e acolo, tacuta si amenintatoare, dar ar fi greu sa-l cataloghez drept film cu fantome.
Cliseele exista in filmul asta doar pentru a-si duce spectatorul pe cai gresite, pentru a se combina cu inovatia scenariului care iese treptat la iveala, pentru a ne purta pe cele mai intunecate carari ale mintii umane, acolo unde amintirile se transforma in cosmar si vinovatia genereaza monstri, creand unul din cele mai bune horror-uri pe care le-am vazut (si sunt cateva!).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.