Cum i-a citit Calvino pe clasici?

Italo Calvino - Perché leggere i classici 

Credincios ideii ca scoala si universitatea ar trebui sa ne ajute sa intelegem ca nici o carte care vorbeste despre o alta nu poate spune la fel de multe ca si cartea in cauza, desi fac tot ce pot pentru a ne convinge de contrariul, Calvino propune in eseurile sale o abordare relaxata, cu placerea si entuziasmul impartasirii volumelor si autorilor care i-au marcat existenta. Nu spun "dragi", pentru ca el insusi marturiseste raportul de opozitie, de contrazicere cu unii dintre ei. 

E un pic ciudat sa vorbesc despre o carte care vorbeste despre carti, parca as fi in La Réproduction interdite  al lui Magritte, unde eu, de peste umarul lui Calvino, il privesc pe el privind spre clasici.  In general, am probleme cu vocea autoritatii ostentative, care incearca sa-mi spuna raspicat cum sa interpretez o carte, un film, cum sa ascult un album, etc... tind sa fac exact pe dos decat mi-ar impune cineva, eventual sa preiau un punct de vedere in care nu cred doar de dragul opozitiei. Dar pentru ca e o voce pe care o respect si nu ma abordeaza de sus, de la nivelul eruditiei (incontestabile, de altfel), ci ma ia prin invaluire, subliniindu-mi aspecte mai putin batatorite de interpretarile critice, i-am dat cu placere ascultare, din dorinta de a intelege, de a descoperi, de a ma apropia de o lume care nu-mi este foarte familiara (mai ales cand iese din sfera limbilor romanice), aceea a literaturii de dinaintea secolului in care m-am nascut. Prea rar i-am vizitat pana acum pe domnii din Antichitate care ma priveau incruntati de pe socluri, cu ochii lipsiti de expresie, dar mustrandu-ma parca pentru ignoranta. Poate ar fi cazul, chiar daca nu in limba lor materna, cum mi-as fi dorit, bruma de latina invatata prin scoli si deja uitata nu-mi permite, iar cu greaca n-am avut un contact mai profund decat tzatziki me souvlaki ke ouzo, evharisto. Poate ii voi revizita vreodata pe clasicii cititi din obligatie scolara. Desi obligatia am simtit-o doar fata de aceia pentru care nu am dezvoltat alte sentimente decat "l-am bifat si pe asta pentru examen".  Va trebui atunci sa-i multumesc lui Calvino, care m-a convins ca numai noi ne schimbam in timp si cartile raman aceleasi, ca este cazul sa acordam un timp al vietii adulte vizitarii lecturilor tineretii.

Volumul de fata cuprinde articole despre clasicii "sai", intr-o selectie post mortem a sotiei, Esther. Sunt 35 de texte, majoritatea publicate in anii '70-'80, 4 din anii '50 si 2 din anii 60', reunite pentru prima data in volum in editia din 1991. 

Ce mi-a placut de la primul text este ca Italo Calvino nu incearca sa te traga de urechi ori sa te mustre subtil pentru lacune, ci alege un unghi din care incearca sa-ti starneasca interesul pentru cartea in cauza. Pentru Odiseea, isi bazeaza consideratiile pe motivele basmelor populare, insuflate de pasiunea sa pentru povesti italiene, pe care le-a cules si transcris din dialecte. Mi-a trezit curiozitatea pentru Anabasis-ul lui Xenofon, spunandu-mi ca este ca un film documentar de razboi, unde se trece de la o reprezentatie vizuala la alta, infatiseaza costume exotice, dar si aventurile mercenarilor greci infranti, o hoarda flamanda de 10000 de oameni ce-si croieste drumul spre casa prin teritoriile dusmane, prezentand cartea ca pe un jurnal de calatorie, de strategie, diplomatic si logistic. Chiar vreau sa o citesc!
Mi-a punctat in Naturalis Historia  lui Pliniu (pe care am placerea de a o detine in editia publicata de Polirom, rasfoiesc din cand in cand cate un volum, spicuind fragmente, ca dintr-o enciclopedie), cartile pe care le considera cele mai atractive pentru cititorul mediu, ca mine: II, III si VIII. Si VII, vazut ca un Guiness Book. Pentru inceput! Nu m-am putut abtine si le-am rasfoit mai mult, alte cateva ore de mirare si incantare.
Acum, cand scriu, iau Naturalis Historia, am nimerit volumul II  o deschid la intamplare citesc: "Cand se lasa seara, in stup se aud tot mai putine zgomote, pana cand o albina zboara in jurul stupului si, cu acelasi zumzait cu care le-a trezit, le da porunca sa se odihneasca. Si acest lucru are loc conform disciplinei militare. Atunci toate albinele amutesc pe data. 
Ele construiesc mai intai casele pentru plebe, iar apoi pe cele pentru regi. Daca exista speranta unei recolte imbelsugate, adauga si niste adaposturi pentru trantori. Acestea sint cele mai mici camarute, cu toate ca trantorii sint mai mari decat albinele." Nu-i asa ca-s simpatice :)? Si culmea e ca in sase volume, oriunde ai deschide, gasesti comori ascunse. Chiar daca unele nu mai au acum relevanta stiintifica, starnesc imaginatia (cum ar fi sa ne povesteasca in zilele noastre cineva, intr-o lucrare cu pretentii academice, despre inorogi?! Pliniu facea asta cu centaurii), catalogheaza tot ce misca, compileaza date, filozofeaza, e si poet si om de stiinta, penduland intre unicitatea naturii si nevoia de a gasi in ea un pattern, o ordine.
Daca as scrie despre fiecare autor cateva observatii de-ale lui Calvino si comentariile mele pe marginea lor, n-as termina nici maine, asa ca incerc sa comprim in cateva idei. Unele alegeri m-au intrigat, de exemplu Ariosto si Cardano, acolo unde i-as fi vazut pe Dante si Boccaccio. Altele m-au descumpanit, fiind vorba despre Gianmaria Ortes, un venetian semiobscur de care aflu acum, Carlo Emilio Gadda sau Francis Ponge. Altele m-au uimit prin ceea ce subliniaza. Pe Voltaire il vede ca pe un precursor al tehnicilor cinematografiei comice, pe Diderot il compara cu Kundera, pe Cyrano de Bergerac mi-l prezinta  drept precursor al SF-ului, vizonarul ce vorbeste printre altele de "cartile sonore": se incarca un mecanism, se pune un ac pe capitolul dorit si sunetele ies printr-o palnie. Patefonul avea sa apara doua secole mai tarziu, nu mai zic de audiobook-uri. Volumul lui Cyrano este unul dintre cele  cumparate in urma recomandarilor lui Calvino, o sa va povestesc dupa ce-l citesc daca am facut bine. M-a amuzat cenzurarea lui Mark Twain de catre nevasta. Pentru a-si salva substanta textului, introducea in prima versiune, corectata de sotie, tot felul de obscenitati, ca sa-i dea o tinta usoara :). Sunt, inevitabil, si autori cu care daca nici macar Calvino nu a putut sa ma ajute sa rezonez, cauze pierdute pentru mine.
Nu mai amintesc aici de autorii secolului XX, ei au inca un statut privilegiat. Hemingway, Pasternak sau Borges sunt mai cititi decat domnii acestia pe care Calvino mi i-a readus in atentie, aratandu-mi ca tocmai prin asta sunt clasici, prin faptul ca fiecare generatie le poate percepe noutatea.
Inchei cu cuvintele autorului, care spun esentialul, un corolar la motivele expuse in primul text al volumului: "sa nu credeti ca ar trebui sa cititi clasicii pentru ca "servesc" la ceva. Singurul argument care se poate aduce este ca a-i citi pe clasici este mai bine decat a nu-i citi". Cam cum spunea Socrate cand, inainte de a-si primi cucuta, invata sa cante la un instrument muzical si a fost intrebat la ce-i folosea si a raspuns "Ca sa stiu si asta inainte sa mor", raspuns pe care l-am adoptat cand ma mai intreaba cineva ce-mi veni sa invat limba pe care o invat.