Punerea in scena a unei tragedii

Ismail Kadare - Viata, jocul si moartea lui Lul Mazrek

Viata:  "Conform dosarului de ancheta, cateva dintre personaje cutreierasera printre ruinele teatrului, ba chiar sezusera pe treptele lui de piatra, ceea ce n-ar fi putut incurca itele mai mult decat erau. Cat despre celelalte opinii, conform carora influenta teatrului nu putea fi directa, ci foarte subtila, si asta chiar in modul in care se combinau faptele, capatand concentrarea si dramatismul pe care doar scena le poate crea, ei bine, toate acestea au fost considerate fantezii de scriitor".

Sunt multe feluri in care o persoana o poate indemna pe alta sa citeasca Iliada: admirativ si dornic sa impartaseasca o experienta, imperativ, ca din partea unui profesor catre elevii sai, misterios si ademenitor, invitand la descoperirea lumilor apuse. Dar niciodata nu as fi crezut ca inofensivul "citeste Iliada" poate atarna ca o sabie amenintatoare deasupra capului plecat umil, cum se intampla in aceasta carte a contrastelor, a starilor si imaginilor opuse: intre decorul luminos, solar, al unei statiuni pe malul marii si intunecatele resorturi ale puterii in care sunt prinsi toti eroii, intre dorinta de a trai si a iubi si mecanismul sumbru al dictaturii ce-i macina pe toti, de la ministrul de Interne asupra caruia pluteste spectrul destinului predecesorului, pana la un umil soldat dintr-o unitate de graniceri de pe malul marii, loc al intrezaritelor chemari ispititoare ale libertatii, luminile insulei grecesti Corfu.
A fi pe scut sau sub scut: cale de mijloc nu exista. Cei care incearca sa-i inlature povara si sa fuga, atunci cand reusesc, creeaza o bresa in inima dictaturii si cei ramasi trebuie sa plateasca.

Jocul: "Eu am fost si paznic, si infractor. Aparator si in acelasi timp inamic al statului. Din acest motiv nu am facut altceva decat sa-mi joc propria tragedie."
Cand viata devine o mascarada, actorul trebuie sa-si joace rolul, sa supravietuiasca prin moarte. Lul Mazrek si-a dorit dintotdeauna sa devina actor. Cand a plecat in armata, nu a stiut ca va ajuge cu adevarat protagonistul unui spectacol de teatru, cum visase mereu, al unei tragedii impregnate cu absurd in care nu mai este loc de repetitii, de corectare a greselilor, de modificari sau razgandiri. In statiunea de pe malul marii o cunoaste pe Vjollca Morina, o functionara a Bancii Nationale, venita cu propria-i misiune. Nimic nu este ceea ce pare, mastile nu pot fi date deoparte, eroii isi indeplinesc rolul ca hipnotizati, ca si spectatorii si cititorii.
Nu este doar un joc actoricesc, ci si o joaca cruda de-a prinselea, pe care armata il joaca cu cei ce incearca sa evadeze, asa cum s-a intamplat si la noi, cand multi dintre temerarii ce se incumetau sa traverseze Dunarea inot pentru a ajunge in Vest prin Iugoslavia erau arestati sau impuscati. Si mai este jocul lui Kadare. La fel cum guvernul isi tine cetatenii sub control, scriitorul isi acapareaza publicul, dar nu prin teroare, ci seducandu-l, strecurandu-i mesaje codificate si aluzii aduse de departe, din clasicismul grec. 

Moartea: "Cazand pe o parte, cu ochii care i se stingeau zari cum masca se muta in partea cealalta, parca in joaca, ca si cand ar fi vrut sa-si rada de el."
 Kadare face si aici ceea ce stie cel mai bine: exploreaza zonele intunecate, fara a dezvalui niciodata totul. Asterne un lintoliu fin, ce impiedica vederea adevarului. Cel ce poate zari dincolo de el, risca sa-si piarda mintile, cum se intampla cu un turist olandez, obsedat de tara unde mortii se ridica de sub giulgiu sa bea apa.
Jocul nu se opreste niciodata, chiar daca isi schimba regulile. Cand nu exista un cadavru, trebuie inventat. Cand libertatea aduce dreptul si obligatia de a vorbi, unii trebuie sa taca. Numai anticul Butrint, insufletit sub pana lui Vergiliu, o iluzie sau o Troie vazuta in vis, stie adevarul. Numai el, orasul dorului si al sperantelor inutile, aude suspinele vaduvelor in fata mormintelor goale, vocea lui Hector marturisindu-si sfarsitul, umbrele cu sau fara trup ce-si deplang ratacirea prin lume.
Din admiratia pentru capacitatea lui Dante de a calatori viu printre morti si din ruinele unei epoci destul de recente, Kadare isi construieste propriul infern, unul scaldat in valurile marii si luminat de soare.