Ziua buna se cunoaste dupa numarul de filme proaste vazute

In acest week-end prelungit si friguros, ce putea fi mai relaxant intr-o zi de duminica, urmata de o alta zi libera, decat sa zac in pat si sa rontai niste filme de divertisment, care nici nu ingrasa si lasa creierul sa se odihneasca!? Asa ca am inceput sa zapez cu speranta butoanele telecomenzii dupa ceva filme de aventuri, stiind ca pe micul ecran este locul cel mai sigur unde pot gasi tot felul de prostii  de consum, bune de uitat imediat dupa ce le-am vazut. Si chiar am gasit.

King Kong (2005)

De vreo 12 ani incoace, de la Lord of the Rings, Peter Jackson ne demonstreaza cu fiecare film convingerea lui ca lungimea potrivita este de 3 ore, de la care nu vrea sa abdice nici atunci cand situatia o impune. Si daca la prima trilogie mergea de minune, cartea fiind atat de densa ca a fost nevoie sa mai si taie pe ici - pe colo, ce a facut din King Kong si apoi din Hobbit, niste productii diluate, cu multe floricele si buruieni, a transformat materialul initial intr-un pretext  pentru a-si lasa imaginatia scenaristica sa zburde pe campii. 

Imaginati-va un King Kong ce se vrea un remake destul de fidel al primei productii, din 1933, in care vreo doua ore si ceva ai mai degraba impresia ca ai incurcat serios filmele si cineva incearca sa-ti vanda sequelul Jurassic Park (ce urmeaza sa apara la anu') cu alt titlu. Avem de toate pe insula pierduta din mijlocul oceanului, de la gandaci, viespi si lilieci giganti pana la colectia completa de dinozauri telegenici, de la T-Rex pana la bovinul brahiozaur, de la diplodoci si pterodactili la velociraptori. Si, inexplicabil pentru un asemenea lant trofic, veriga cea mai puternica, primata uriasa ce primeste ca ofranda actrita din rolul principal (Naomi Watts) al filmului pe care un regizor ambitios (Jack Black) intentioneaza sa-l produca pe insula... stiti povestea, nu are rost s-o detaliez, ca oricum m-am saturat de multele detalii pe care le aduce Peter Jackson si tot trageam speranta ca se termina dupa o ora jumate-doua, hai, poate doua si un sfert, macar doua jumate, please mr. Jackson, ai mila de spectatori, dar nu, a avut fix 187 de minute de lupte interminabile intre oameni si viermi ai mlastinilor, intre gorila si reptile, intre oameni si gorila, intre oameni si insecte, intre gorila si lilieci, deveniti apoi, printr-o reluare a scenei, avioane, si tot asa... Macar de-ar fi fost efectele speciale la inaltimea altor filme de gen, insa miscarile animalelor CGI-ite sunt fragmentate, imaginile se vad decupate cumva din fundal. Ma gandesc si la Naomi Watts care trebuie sa fi fost tare "fericita" cu un scenariu in care trei sferturi din timp are replici formate din "auuuu", "oooh" si alte interjectii monosilabice, dar n-o compatimesc, cred ca dolarul i-a inecat amarul si au fost usor de invatat. Pana la urma s-a transformat intr-o experienta traumatizant de lunga si, vorba cuiva, "nu mai reuseai sa vezi filmul de maimuta".

Pompeii (2014) 

Si cum nu mi-a fost de ajuns tortura de trei ore, am cascat gura si la gogomania lui Paul W.S. Anderson. Ce nu fac fanii Game of Thrones de dragul lui Jon Snow?! Ei, nu chiar orice, sa platesc bilet la cinema n-as fi facut. Si probabil nici n-as fi irosit bitii internetului pe el. Milo (Kit Harington) este un sclav celt devenit gladiator in arena din Pompei, ce-si desfasoara ultima lupta exact in ziua eruptiei. E si o poveste de dragoste pe acolo, de rivalitate si razbunare impotriva senatorului roman care i-a exterminat tribul, dar lasand deoparte cruntele clisee de care sufera, filmul este gresit pe atat de multe niveluri ca nici nu stiu de unde sa incep: de la prima imagine a vulcanului care clocoteste spectaculos ca o mamaliga la ceaun, de la valul piroblastic intarziat, ca sa aiba timp sa se desfasoare cat mai spectaculos toata agitatia exploziei, de la tsunami-ul starnit in linistitul golf, fiindca se stie doar ca orice cutremur cu epicentrul pe uscat trebuie sa starneasca un val de 10 metri, nu?! E atat de gresit incat oricati bolovani s-ar pravali asupra eroilor, oricata lava s-ar scurge si oricata cenusa ar ploua, mai este timp intotdeauna de o lupta si de texte eroice. E atat de gresit incat stupiditatea scenariului este intrecuta doar de platitudinea jocului actorilor si Emily Browning (Cassia) conduce detasat la capitolul asta, cu masca de caprioara ranita lipita pe chip de la inceput pana la sfarsit. Si e atat de prost incat nu poti decat sa te bucuri ca s-a terminat si sa te intrebi cati bani o fi primit Jon Snow ca sa-si compromita numele prin aparitia pe afisul lui. Da, este entertaining, dar nu in felul in care si-ar dori, ci in cel care te face sa razi aproape de fiecare scena si dialog cheesy si de fiecare motivatie din spatele lor. Un singur merit a avut filmul: ca nu a durat trei ore!
In rest, pentru mine ambele sunt in aceeasi liga si nu am inteles de ce King Kong-ul se bucura  de mult mai multa apreciere, cred ca din respect pentru regizorul cu inelul care mai bine ar fi aruncat maimuta in Vezuviu in timpul eruptiei dupa prima ora si jumatate... Sau nu-s din acelasi film?! La mine au fost, din filmul unei duminici de leneveala.