Parafrazand un inceput celebru de roman al lui Tolstoi, inclin sa cred ca toate familiile sunt nefericite, insa fiecare este in felul ei. Fiindca, asa cum spune cu cinism un personaj in filmul de fata, suntem doar o colectie intamplatoare de celule aduse impreuna de ceea ce se numeste "familie". Uneori, ele se armonizeaza si genereaza o alchimie ciudata de simpatii si antipatii, de aversiuni si atasamente, greu de explicat, mai ales atunci cand comunicarea ajunge sa fie doar o fatada, cand distanta ii separa pe cei considerati a fi apropiati pentru a-i aduce impreuna doar in cazul unor evenimente, de obicei neplacute si nedorite. Dincolo de acea fatada, fiecare le are pe ale lui si nu doreste sa le impartaseasca celor cu care singura legatura este una de sange, nu una emotionala, sufleteasca, calda.
Disparitia lui Beverly Weston repune in ecuatie toate raporturile de forta si relatiile, intretinute natural sau artificial intre membrii familiei sale: sotia, Violet (Meryl Streep), dependenta de pastile, cele trei fiice ale lor, Barbara (Julia Roberts), Ivy (Julianne Nicholson) si Karen (Juliette Lewis), soti, copii, matusi, unchi si veri.
Intelegi de la inceput, chiar si fara sa stii, ca este vorba de o ecranizare a unei piese de teatru, fiindca filmul are ceva din atmosfera statica insa plina de substanta a lui Carnage. Piesa lui Tracy Letts, adaptata ca scenariu de el insusi, pune in valoare jocul actoricesc. Ar trebui sa amintesc cam toti actorii, fiecare este perfect in rolul sau, dar o mentiune speciala merge catre Julia Roberts, pe care n-am mai vazut-o intr-un rol bun cam de pe la Erin Brockovich si premiul intai cu coronita - cum altfel? - eternei candidate la Oscarul pentru interpretare, ce ar merita o categorie speciala, sa-si poata primi anual "Premiul Meryl Streep". Imi pune serios in balanta optiunea pentru Cate Blanchett, poate ar trebui totusi sa-i dau castig din cauza celei din urma fiindca raportul de statuete este de 3 la 1, si nici ala pentru rol principal... Dar n-am cum, scenariul o ajuta mult prea mult pe Meryl in rolul asta, o trece prin toate starile posibile, o transforma dintr-o frunza in vant intr-o tornada, dintr-o carpa intr-un general de armata gata sa-i puna pe toti la punct. Avem dragoste si ura, revolta si resemnare, cinism si generozitate, rigiditate si compasiune, calm si panica, narcisism si autodistrugere, toate intrupate in aceeasi persoana, in doar doua ore. 120 de minute pe care nici nu le simti, chiar daca nu se intampla nimic propriu-zis, totul e reconstituit din cuvinte, fragmente de vieti puse alaturi intr-un moment din timp pentru a se desparti si a-si continua apoi cursul... Si avem tensiune, dramatism, toata aceasta lupta de imblanzire a scorpiei in care sunt angajate Violet si fiica sa Barbara este o risipa de energie ce creste din ce in ce mai mult temperatura, topindu-i pe cei ce se cred puternici si calindu-i pe cei considerati slabi, parjolind totul in cale.
Toate adevarurile urate, secretele ascunse ale familiei, lucrurile care de obicei nu se spun pentru a se pastra aparentele de armonie si fericire ies la iveala. Unele au un iz telenovelistic, dar totul le scuza: dialogurile bine construite, caustice, taioase, unghiurile de filmare care ofera mult sugerand prin detalii putine, fara sa arate explicit anumite cadre, naturaletea personajelor, la care contribuie si machiajul, parca anume facut pentru a intari cinismul si resemnarea lui Violet legate de inaintarea in varsta a femeilor, de batalia pierduta cu timpul pe care o duc: strident, absent sau accentuand discret ridurile existente pentru a le da mai multa greutate, in functie de temperamentul fiecareia dintre cele trei fiice, contribuie la conturarea personajelor.
Filmul nu face concesii, nici actorilor, pe care nu-i infrumuseteaza deloc, dar nici spectatorului. Cand speri ca un anume rau e spre bine, ca situatia se va imbunatati, apare un nou factor de destabilizare, o noua cruzime se revarsa asupra eroilor. Si la sfarsit nu stii daca sa te bucuri de interpretarea de care ai avut parte, de faptul ca familia ta nu e chiar asa sau sa te intrebi cat de bine o cunosti de fapt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.