joi, 24 octombrie 2013

Bolnav de viata

Giampaolo Rugarli - Il nido di ghiaccio

Din cand in cand aprind lanterna curiozitatii si pornesc pe firul internetului sa mai cotrobai prin literatura italiana contemporana, un loc la fel de intunecat ca si pesterile in care imi place sa ma afund in vacante. Si daca numele mari se afla intr-un con de lumina, acesti multi autori descoperiti intamplator (si mai multi fiind, nu ma indoiesc, cei de care nu voi auzi niciodata), fara sa stiu nimic inainte, fara asteptari, imi rezerva uneori surprize placute. Sau, ca sa pastrez analogia cu exploratul grotelor (a inceput deja sa-mi fie doar de vacanta de vara!), lumina soarelui, mai puternica sau mai slaba, o mai patrunde prin cate un horn, dar pentru a descoperi sute de alte formatiuni interesante chiar e nevoie de lanterna magica! 
Culmea e ca volumul de fata, daca va va interesa, a fost tradus si in romana, am verificat, la editura Cartea Romaneasca, in 1992.
"Cuibul de gheata", dupa cum il numea Emily Dickinson, poeta care la un moment dat s-a inchis in casa si a refuzat sa mai iasa, comunicand cu exteriorul doar prin scrisori, este locul unde vorm ajunge intr-o buna zi fiecare. Obsesia mortii, spaima si chinurile prin care trec cei afectati in orice clipa de gandul iminentei sfarsitului, iau la tatal personajului din cartea de fata forma unor manii, obsesii, ticuri, a incapacitatii de a merge singur pe strada, a unei vulnerabilitati ce-l va transforma pe eroul ce-si rememoreaza la batranete copilaria in tutorele tatalui sau. La inceput il va insoti in toate drumurile necesare, apoi, pentru a nu spori suspiciunea celor din jur, pentru care prezenta permanenta a fiului in preajma tatalui, renuntand la viata personala, la prieteni, la preocuparile si pasiunile varstei, este cel putin bizara, va deveni umbra lui, urmandu-l de la distanta, intr-o inversare a rolurilor. Adultul este cel imprevizibil, avand nevoie de protectie, iar copilul este cel responsabil pentru soarta parintelui. 
Destinul acestei familii italiene de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial este marcat de tragic: dupa ce personajului i-a fost confiscata copilaria de catre ororile razboiului, si adolescenta ii va fi rapita, supusa toanelor si capriciilor unui tata tiranic, ce-i anuleaza si asfixiaza dezvoltarea viitoare. Ceea ce pentru altii este varsta descoperirilor, a vacantelor, a plimbarilor cu prietenii, pentru el este una facuta din constrangeri si renuntari. 
Este o carte pe care as recomanda-o oricarui adolescent, probabil varsta cea mai potrivita pentru ea: cu inconstienta si optimismul tipic, ei nu vor vedea acolo atmosfera sufocanta, claustrofoba care m-a invaluit pe mine (fiindca, fara a avea obsesia mortii, am o teama si o atractie in acelasi timp pentru ea, imi provoaca anxietate gandul ca, odata cu tine, se sfarseste o perceptie a lumii - subiectiva, ca oricare din cele 7 miliarde de perceptii din jur - moare un univers al carui centru erai), dar ar putea sa descopere ce inseamna cu adevarat constrangerea, faptul ca nu-i un capat de lume, asa cum multi dintre ei cred, daca intr-o zi parintii ii interzic sa iasa cu prietenii, nu-i un motiv de revolta si de ura, va exista intotdeauna o zi urmatoare, in timp ce pentru copilul nostru de 14 ani nu exista nici speranta, nici salvare si nimeni de blamat... Doar un cuib de gheata ce-si asteapta locatarii... Cat de departe va merge nebunia, cum se va termina, veti afla citind cartea. Nu stiu cum suna traducerea in romana, dar in original are un fior liric, o putere de sugestie de care aveam nevoie in ultima vreme, mai ales ca la mine functioneaza - nu intotdeauna, dar in cazul de fata da - cartile triste ca remediu, ma hranesc din negativismul, angoasele si nevrozele altora pentru a mai reduce din greutatea celor proprii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.