Singurul punct de atractie al trecerii mele prin Napoli, un oras dezamagitor de murdar, departe de viziunea pitoresc-haotica pe care mi-o inspira, a fost libraria Feltrinelli, in care am dat iama cu lacomie. Am iesit cu un brat de carti care sa-mi mai aline pentru o vreme dorul de Italia, cu tot ce are ea mai bun prin literatura. Asa ca din cand in cand va voi plictisi cu niste carti de-ale lor, mai noi sau mai vechi, desi imi dau seama ca, pentru multe dintre ele, daca va starnesc curiozitatea, fie va trebui sa mai asteptati pana se va gandi cineva sa le traduca la noi, fie sa puneti mana si sa invatati limba... sau sa incercati cu engleza.
Marcovaldo ovvero le stagioni in città este un volum de douazeci de povestiri publicat de Calvino in 1963, cam pe la mijlocul perioadei sale de creatie. Fiecare dintre ele este dedicata unui anotimp, repetandu-se de 5 ori, cu acelasi protagonist, Marcovaldo, un muncitor ce cauta Natura in mijlocul constructiilor din beton, un Charlie Chaplin mai atent la detaliile si formele pe care le capata natura in cele mai insolite locuri din mijlocul unei metropole decat la cele ale vitrinelor, semafoarelor, emblemelor luminoase, indicatoarelor, intr-o incercare de revenire la starea de puritate si sensibilitate primara. Ai uneori senzatia unui film mut, derulandu-si imaginile cu sensibilitate, ironie, umor, ce-ti lasa la final un gust amar, nostalgic si melancolic. Tonul poetic este punctat cu accente ironice sau comice, banalitatea vietii cotidiene ascunde sensuri nebanuite, pe care privirea atenta ale lui Marcovaldo le sesizeaza acolo unde ceilalti trec nepasatori, ca o lupa ce mareste detaliile vietii astfel incat sa le devina accesibile si celor pe care cinismul si consumismul ii grabeste spre un scop nedefinit.
Personajele au nume pompoase, cu tenta medievala, ce subliniaza aspectul caricatural al figurilor, doar copiii au nume normale, ca un contrapunct al sperantei intr-o posibila realitate viitoare in care se va produce transformarea, acutizarea perceptiilor, revenirea la firescul mediului inconjurator.
Marcovaldo este casatorit si are sase copii. Dupa cum ne este descris chiar din prima pagina a cartii, privirea lui este absolut neatenta la stralucirea citadina menita sa atraga, sa incite curiozitatea, aplecandu-se mai degraba asupra micilor revelatii ignorate de ceilalti, cum ar fi o frunza ingalbeneste ori un detaliu nou-aparut prin spatiile verzi putin generoase ale orasului.
Incursiunile sale in natura urbana au de cele mai multe ori consecinte nedorite si de obicei ajunge sa fie vecin de pat la spital cu cei carora le atrage atentia asupra descoperirilor sale, din cauza unor ciuperci otravite, de exemplu, sau a unor viespi care nu si-au dat consimtamantul sa participe la experimentele lui terapeutice.
Orice incercare de comunicare si comuniune cu natura se izbeste de piedici si interdictii. Pescuitul si vanatoarea au devenit un lux, o pasiune riscanta, fiindca niciodata nu stii daca nu ai vanat un iepure scapat dintr-un laborator, inoculat cu cine stie ce virusi, sau nu ai pescuit din apele poluate chimic de vreo fabrica. Micile intamplari cotidiene ale personajului nostru ofera in pastile concentrate prilejuri de meditatie, de reflectie, asupra multor aspecte ale alienarii omului citadin.
Aminteam mai devreme de anumite puncte comune pe care Marcovaldo, el insusi un vagabond ce cauta sufletul unui oras depersonalizat, le are cu Chaplin: pe amandoi ii caracterizeaza o stangacie induiosatoare, combinata cu candoare. Dar este inevitabila apropierea lui Marcovaldo de Fantozzi, personaj cult al comediei italiene, imagine tragicomica a clasei medii, un individ mediocru de care ghinioanele se tin scai, victima fara reactie, ce ia totul ca atare si indura servil si umil toate persecutiile sefilor. La randul sau, Marcovaldo, transformat din greseala in om de zapada, inghite fara sa protesteze, chiar recunoscator ca este hranit, morcovul si ardeiul puse drept nas continuand, odata ce zapada de pe el se topeste, sa lucreze linistit in curte la deszapezire. Sunt multe situatiile in care intamplarile protagonistului nostru au turnura de gaguri de desene animate, poate de aceea cartea a aparut pentru prima oara intr-o colectie pentru tineri, dar as spune ca se adreseaza copilului din noi, acelei parti care poate inca sa se minuneze, sa se entuziasmeze, sa se bucure in contactul cu natura mereu surprinzatoare si in transformare.
Marcovaldo este casatorit si are sase copii. Dupa cum ne este descris chiar din prima pagina a cartii, privirea lui este absolut neatenta la stralucirea citadina menita sa atraga, sa incite curiozitatea, aplecandu-se mai degraba asupra micilor revelatii ignorate de ceilalti, cum ar fi o frunza ingalbeneste ori un detaliu nou-aparut prin spatiile verzi putin generoase ale orasului.
Incursiunile sale in natura urbana au de cele mai multe ori consecinte nedorite si de obicei ajunge sa fie vecin de pat la spital cu cei carora le atrage atentia asupra descoperirilor sale, din cauza unor ciuperci otravite, de exemplu, sau a unor viespi care nu si-au dat consimtamantul sa participe la experimentele lui terapeutice.
Orice incercare de comunicare si comuniune cu natura se izbeste de piedici si interdictii. Pescuitul si vanatoarea au devenit un lux, o pasiune riscanta, fiindca niciodata nu stii daca nu ai vanat un iepure scapat dintr-un laborator, inoculat cu cine stie ce virusi, sau nu ai pescuit din apele poluate chimic de vreo fabrica. Micile intamplari cotidiene ale personajului nostru ofera in pastile concentrate prilejuri de meditatie, de reflectie, asupra multor aspecte ale alienarii omului citadin.
Aminteam mai devreme de anumite puncte comune pe care Marcovaldo, el insusi un vagabond ce cauta sufletul unui oras depersonalizat, le are cu Chaplin: pe amandoi ii caracterizeaza o stangacie induiosatoare, combinata cu candoare. Dar este inevitabila apropierea lui Marcovaldo de Fantozzi, personaj cult al comediei italiene, imagine tragicomica a clasei medii, un individ mediocru de care ghinioanele se tin scai, victima fara reactie, ce ia totul ca atare si indura servil si umil toate persecutiile sefilor. La randul sau, Marcovaldo, transformat din greseala in om de zapada, inghite fara sa protesteze, chiar recunoscator ca este hranit, morcovul si ardeiul puse drept nas continuand, odata ce zapada de pe el se topeste, sa lucreze linistit in curte la deszapezire. Sunt multe situatiile in care intamplarile protagonistului nostru au turnura de gaguri de desene animate, poate de aceea cartea a aparut pentru prima oara intr-o colectie pentru tineri, dar as spune ca se adreseaza copilului din noi, acelei parti care poate inca sa se minuneze, sa se entuziasmeze, sa se bucure in contactul cu natura mereu surprinzatoare si in transformare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.