joi, 24 mai 2012

Pistruiatul italian

Italo Calvino - Cararea cuiburilor de paianjen

Pe vremea cand Calvino credea in caii verzi ai comunismului zburand liberi pe campiile Italiei, animati de Rezistenta si de sperantele unei tari proaspat iesite din razboi, s-a apucat de scris, sub influenta propriei experiente de partizan, manat de niste idealuri si aspiratii pe care mai tarziu avea sa le renege. Aceasta prima carte a lui, publicata in 1947, departe de a fi printre cele mai bune sau mai titrate, are un farmec al ei, cel putin pentru mine, fiindca mi-a reamintit de personaje ale copilariei care-mi exaltau imaginatia, precum Pistruiatul, Roscovanul, Timur al lui Arkadi Gaidar si altii, pe care ulterior, asemenea lui Calvino, fie mi i-am sters din memorie, fie i-am coborat de pe piedestalul pe care un copil de 8-10 ani il construieste atat de usor. 
Pin este un baiat orfan, pistruiat, care traieste intr-o zona inconjurata de dealuri si paduri, singura sa ruda in viata fiind sora mai mare, prostituata. Companiei copiilor o prefera pe cea a adultilor, mai interesanti, tocmai prin faptul ca gesturile si vorbele lor neintelese le dau un aer de mister. A observat ca limbajul fara perdea si cantecele deocheate le fac placere, asa ca pentru a-i amuza, pentru a-l accepta in compania lor, afiseaza aerul ca ar sti mai multe decat intelege de fapt din discutiile lor si este gata oricand sa-i ironizeze, sa se revolte, sa le arate ca nu este cu nimic mai prejos decat ei cand vine vorba de violenta si cuvinte murdare. 
In sufletul lui insa, Pin este extrem de singur, e doar un copil ce-si doreste un prieten adevarat, caruia sa-i poata arata comoara lui, locul ascuns din padure unde isi fac cuib paianjenii. Cautarea il poarta de la crasma din micuta localitate unde il cunosc toti, trecand prin inchisoare, pana la o tabara de partizani unde, pentru o vreme, crede ca si-a gasit prieteni adevarati: 
"Dar de acum ulita e pustie, toti au fugit, ori au cazut prizonieri, ori sunt morti, iar sora-sa, maimuta aia, umbla cu capitanii. In ritmul asta, nu peste multa vreme, Pin o sa fie parasit de toti, intr-o lume necunoscuta, fara sa aiba habar incotro s-o apuce. Tovarasii de detasament sunt de neinteles, distanti, la fel ca prietenii de la carciuma, doar ca de o suta de ori mai fermecatori si de o suta de ori mai de nepatruns decat cei de la carciuma, cu furia asta a lor de a ucide si cu bestialitatea de a se imperechea in mijlocul rododendronilor. Singurul cu care poate sa se inteleaga e Varu', uriasul, blandul si nemilosul Varu, dar acum nu-i aici..."
In ciuda tonului de poveste ce prefigureaza oarecum autorul de mai tarziu, cartea poate fi incadrata in cel mai pur stil neorealist italian. Chiar daca viziunea asupra razboiului si miscarii de rezistenta apartine unui copil si notiunile de "bine" si "rau" nu sunt clare, transante, ea nu este deloc una edulcorata, avand o anumita asprime. Pe de o parte, Pin este inzestrat cu imaginatia si curiozitatea specifice varstei descoperirilor, gaseste magia in natura, are micile sale secrete pe care nu le poate impartasi decat unui prieten, pe de alta isi doreste sa fie tratat ca un barbat iar o confirmare a maturitatii sale ar fi o arma adevarata, asa ca va face tot ce poate pentru a o obtine. Viata alaturi de partizani e ca un ritual de formare, de trecere de la copilaria fara griji la maturitatea ale carei responsabilitati nu le intelege, dupa cum nu intelege multe din cuvintele rostite de cei din jur. 
Scopul lui Pin nu este acela de a lupta pentru niste idealuri, de a-i infrange pe nazisti si tocmai de aceea ramane un personaj foarte credibil (v-am spus deja ca nu ma mai ating fiorii artistici ai peripetiilor unor copii-eroi, mult prea maturi pentru varsta lor, poate tocmai fiindca in propria-mi copilarie am avut parte de prea multe carti cu astfel de protagonisti) in naivitatea lui plina de bravada, in naturaletea si singuratatea lui, in dorinta de a se simti mare si important. 
Chiar daca romanul este scris la persoana a treia, chiar daca privirea este lucida, nu avem deloc o imagine rece, detasata, lipsita de empatie, dimpotriva, Calvino a pus aici  o parte din crezul sau de tinerete, din aspiratiile sale, personificate de comisarul Kim, singurul personaj intelectual din carte, dar si din farmecul naturii si din magia care avea sa faca deliciul operelor de mai tarziu. 
Si daca la inceput l-am asemanat pe Pin cu pistruiatul nostru, inchei cu o alta comparatie, spunand ca aminteste cumva si de un alt personaj al lui Calvino, originar tot din Liguria, spatiul magic al propriei sale copilarii, Cosimo, cel care, saturandu-se de familie, de o viata care ii era deja rezervata prin titlul de baron, s-a hotarat sa-si petreaca viata intr-un copac. Simtindu-se la fel de strain de semeni, tolerat de cei mari si neacceptat de cei mici, copacul de care se agata Pin este Rezistenta. Ce va gasi, va las sa descoperiti singuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.