luni, 6 februarie 2012

Viata bibliotecilor

 
Alberto Manguel - Biblioteca noptii 


Mereu am avut o atractie pentru bibliotecile oamenilor. In fiecare casa in care am intrat, mi-am indreptat prima data privirea spre coltul magic ce adaposteste acea parte importanta care a modelat o persoana in ceea ce este, analizandu-l pentru a afla ceva mai mult despre proprietar. Unele biblioteci spun povesti despre pasiuni, altele despre anumite nevoi, altele par sa se fi oprit din a trai in veacul trecut, tinute in viata mai mult de dragostea pentru lectura a unor parinti sau din grija lor pentru viitorul unei odrasle ce a preferat sa urmeze un drum pe care sa nu se intersecteze cu cartile, altele spun o poveste despre dezradacinare sau amputare, despre oameni obligati prea des sa se mute dintr-un loc in altul sau sa locuiasca intr-un spatiu prea mic pentru a face loc in el mostenirii literare de o viata. 
Poate intr-o lume cand toata cunoasterea va fi adunata in e-book-uri, calculatoare sau stick-uri USB si cartea ca obiect fizic va disparea, va deveni mult mai greu sa-l "citesti" pe cel din fata ta. Sau poate, asa cum exista Facebook, va exista un Bookface, in care oamenii sa-si listeze spre o mai rapida cautare cartile, sa poata impartasi cu prietenii comoara pe care o detin... Poate intr-o lume utopica, in care oamenii vor fi inca pasionati de lectura.
Sa ne intoarcem insa la "Biblioteca noptii" si la autorul sau, Alberto Manguel, care intre 1964 si 1968, pe cand era adolescent, a avut onoarea de a se numara printre cei ce-i citeau lui Borges, pe vremea cand orbise. Presupun ca in momentele nepretuite petrecute impreuna schimbul de informatii nu a fost unidirectional si, asa cum Manguel il calauzea pe Borges prin lumea cartilor imprumutandu-i ochii sai si Borges si-a calauzit poate tanarul discipol intr-o lume a potecilor care se bifurca, a nesfarsitelor posibilitati literare, insuflandu-i dragostea si fascinatia pentru viata cartilor. 
Poate calatoria in care Manguel ne poarta ar fi fost si mai placuta daca ar fi beneficiat de o traducere pe masura, este pacat ca unele greseli flagrante ajung sa indispuna sau sa confuzeze cititorul. Cartea asta a fost pentru mine ca si cum as fi mers intr-o excursie intr-un loc fascinant, dar din pacate ghidul este incompetent si uneori stii ca bate campii in explicatiile sale, alteori simti ca ceva nu este tocmai in regula, dar n-ai sti sa spui ce daca nu ai la indemana sursa de documentare... Incepand cu titlul, care isi pierde nuanta de mister si fascinatie pe care il avea in original, The Library at Night (de ce nu Biblioteca, noaptea?) in versiunea romaneasca este plina de formulari stangace si de inexactitati (nume consacrate in romana intr-o anumita forma pe care traducatoarea le-a redat cum a dorit domnia-sa). Asa ca, daca vreti sa cititi cartea, nu faceti greseala mea, incercati sa o gasiti in original.
Trecand peste inconvenientul mentionat (deloc neglijabil, din pacate), avem de-a face cu o incursiune in lumea bibliotecilor, care se apleaca atat asupra istoriei lor (de la prima biblioteca publica, cea din Alexandria, trecand prin cele private, itinerante, cele formate din colectii de manuscrise chinezesti sau din oazele Mauritaniei, creditandu-l pe Petrarca cu meritul de a fi fost primul care a avut ideea unei biblioteci finantate de stat) sau asupra criteriilor de clasificare a cartilor intr-o biblioteca (dupa dimensiuni, subiect, limba, culoare, grad de atasament, alfabetic), cat si asupra sufletului lor. Este partea pe care am gasit-o cea mai fascinanta. Dincolo de rigoarea si informatia continuta, bibliotecile se transforma in timpul noptii intr-un spatiu magic din care catalogarile dispar, ramanand doar infinitele cai ale cunoasterii, un labirint care, imbratisand o posibilitate, le exclude pe toate celelalte. Fiecare biblioteca reala lasa in urma una a absentelor, ca rezultat al alegerilor facute, are o viata proprie, a carei putere este data atat de continut cat si de felul in care cititorii folosesc acest continut. Chiar si forma salii in care sunt adunate cartile creeaza o anumita atmosfera mentala, ce contribuie la viata proprie a bibliotecii. Unele sunt prietenoase, altele reci, unele surprinzatoare, precum cea a unui penitenciar din Rusia ce continea cartile autorilor interzisi, ca pentru a le oferi detinutilor politici o consolare, un spatiu al libertatii.
Intreaga carte penduleaza intre rigoarea documentata a bibliofilului, ce ofera informatii asupra bibliotecilor publice si private,  ale unor scriitori precum Kipling, Cervantes, Borges, unde birourile sunt separate de biblioteca propriu-zisa pentru a constitui un spatiu practic de reflectie, si pasiunea iubitorului de carti, care se joaca uneori cu cititorul propunandu-i o lista a cartilor nescrise pe care le-ar dori, cu subiecte precum o istorie universala a fantomelor, descrierea vietii in bibliotecile Greciei si Romei, o carte de bucate literara, o istorie a barfei, jurnalul Milenei lui Kafka, o  biografie a lui Borges bine documentata.
La sfarsit, autorul marturiseste ca nu cauta in biblioteca nici cunoasterea, nici vreo revelatie, o iluminare sau experienta, ci numai consolare. Fiindca biblioteca este locul care vindeca sufletul, locul in care este celebrata persistenta in timp a cuvantului scris. Si mai ales noaptea, lumea din biblioteca poate fi re-imaginata, re-inventata, in toata complexitatea ei, la fel de fascinanta si de imprevizibila ca si lumea reala insasi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.