sâmbătă, 4 februarie 2012

O zi "obisnuita" de sambata

Ian McEwan - Sambata 

Acum multi ani, m-am luptat o zi intreaga cu Ulise-le lui Joyce si stiu ca m-a invins. Desi nu cred ca pentru o carte se numeste victorie atunci cand o arunci cat colo si nu mai vrei sa stii de ea... Poate ca ar fi timpul sa ii dau o a doua sansa, avand in vedere ca Sambata, cartea lui McEwan a carei actiune se desfasoara pe parcursul unei singure zile din luna februarie a anului 2003, a fost citita cu sufletul la gura, ca o adevarata carte de aventuri, intr-o zi de sambata, ultima din ianuarie, a anului 2012.
Cu personajul sau principal, Henry Perowne, intram intr-o lume ce-mi este necunoscuta (si sper sa ramana asa si pe viitor, in caz contrar ar insemna ca am o problema destul de mare), cea a neurochirurgiei, dar si in lumea instarita a Angliei anilor 2000. O zi ce incepe cu prabusirea unui avion in flacari, intr-o vreme cand tara traieste sub amenintarea terorismului, 2001 nefiind prea indepartat, ce contine printre altele si un accident de circulatie, o partida de squash, intoarcerea fiicei de la studii de la Paris, o incercare de jaf, o operatie, nu este deloc o zi monotona. 
 Viata lui Henry este una implinita, isi iubeste sotia, cei doi copii, meseria, nimic nu pare sa le umbreasca fericirea si tihna. Cartea impleteste flashback-uri cu divagatii, digresiuni, construieste treptat imaginea unei familii, aspiratiile si pasiunile membrilor sai, povesteste o multime de intamplari fara ca pana la urma vreuna sa aiba un impact fundamental asupra desfasurarii zilei in care ne aflam. Ritmul vietii lui Henry este dat de cel al muzicii ce-i insoteste permanent pasii, de la cea clasica, pe care opereaza, pana la cea blues-jazz cantata si ascultata de fiul sau. Alti membri ai familiei, precum Daisy, fiica sa, si bunicul ei, rezoneaza la alte ritmuri, cele ale poeziei, in care isi transpun viata, sentimentele, starile. 
Dincolo de ele, ca un zgomot de fond, se aude ritmul strazii, cel al manifestatiilor de protest impotriva razboiului din Irak, fata de care eroul are pozitii clare, considerand ca regimul lui Saddam, unul al terorii si purificarii etnice, al torturilor si genocidelor, trebuie sa dispara, dar "lui Perowne nu i se pare, asa cum li se pare manifestantilor, ca ar detine controlul absolut asupra discernamantului moral", asa ca opiniile nu-i sunt ferme si nu se cer exprimate decat in fata membrilor familiei sale. Mai aproape decat evenimentele din Irak ii sunt framantarile cauzate de soarta propriilor pacienti sau de viata amoroasa a fiicei sale. 
Fara sa ia parte la ele, manifestatiile vor avea un rol important in desfasurarea acelei zile de sambata, ce se va transforma intr-una agitata, plina de anxietate si de evenimente... Uneori este suficient sa te apropii de fereastra pentru ca realitatea sa-ti invadeze propriul cuib linistit si sigur, confortul sa fie dat peste cap si sa ajungi sa traiesti in alt ritm decat cel autoimpus, in cel dictat de vocea strazii, a defavorizatilor social care considera ca-si fac dreptate luand de la cei mai prosperi, prin agresivitate si violenta. Pana si ei au totusi o coarda sensibila, o slabiciune ce poate fi gasita pentru a se mai salva ce se poate dintr-o zi neobisnuita. 
Partea cea mai reusita a cartii mi se pare a fi modul in care experientele, ideile, sentimentele, uneori contradictorii si complexe, sunt exprimate prin atitudinile si cuvintele personajelor, intr-o tesatura la fel de complicata si de greu de patruns ca si aceea a creierului uman. Daca putine secrete ale structurii sale i-au ramas inaccesibile doctorului nostru (avem parte si de pagini documentate despre tehnici operatorii), in schimb mult mai multe din structura si mai complicata a sufletului ii scapa, ramane uneori descumpanit, vulnerabil si dezarmat in fata sa. Incapacitatea de a putea controla si prevedea viitorul, la scara mondiala sau personala, il fac sa-si gaseasca certitudini in singurul lucru care-i poate da consolare si liniste, prezenta celor dragi din jur.
Cum sunt oare zilele noastre? Le-am dori cat mai simple, cat mai lipsite de intamplari neplacute, am vrea sa observam catastrofele de la distanta, sa nu ne invadeze cotidianul imediat. Si parca le-am dori totusi mai pline, mai incarcate cu experiente dorite, asteptate, cu acel strop de fericire care puncteaza banalul de zi cu zi. Pe undeva ne scufundam in rutina si uitam sa traim, sa facem ceea ce ne bucura, ceea ce ne aduce impliniri. Acea sambata a fost pentru mine una din zilele frumoase, fiindca mi-am umplut-o cu doua lucruri placute: cartea Sambata si imbunatatirea echilibrului pe snowboard :).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.